Dansez cu o sticla goala si cu o poza veche.

"Dansez de unul singur pe strada
Tin in mine tot, durerea mea nu o sa se vada
Dansez cu pozele vechi, incepe sa mi se faca dor
De cum eram cand eram copil atunci credeam ca pot sa zbor.
Ma credeam nemuritor, erou sa schimb lumea in bine
Si intr-un final nu am reusit decat sa ma schimb pe mine
Aveam limite va jur,vorbind de alcool
Acum dintre pahar si suflet habar nu am care ii mai gol.
Vad oameni cunoscuti in poze langa mine in decor
Imi amintesc de ei dar imi scapa numele lor.
Viata mea are traseu dar nu se stie unde duce
In statie unii coboara altii se pregatesc sa urce."

Poate ca daca oamenii ar fi fost diferiti ,poate ca daca nu ar mai fi atata ura,atata nebunie si invidie lumea ar fi altfel...Am ajuns sa imi numar prietenii pe degete si asta pentru ca nu mai am nevoie de falsuri,minciuni si barfe,nu multumesc.
Iar m'am trezit printre amintiri fara ca macar sa stiu cum intr'o clipa am ajuns de la vis la realitate si invers .Cand ma uit la poze,scrisori,vechi amintiri prafuite imi trec prin cap imagini ale trecutului care uneori ma lasa cu un zambet pe fata iar alte ori imi fura cate o lacrima.Mi'e dor sincer de ce a fost si uneori as da orice sa mai traiesc inca o data unele momente care poate nu le voi uita niciodata.
Dar pe zi ce trece imi dau seama ca nu e asa,uit din ce in ce mai mult.Simt ca uit cine sunt,iar in locul meu parca e o alta persoana.Oare m-am schimbat ,oare daca m'am schimbat e de bine?Cine e responsabil sa imi raspunda acestor intrebari ?
Totul se intampla prea brusc,mult prea brusc iar timpul nu ma asteapta pe mine ca sa inteleg viata,el trece neobservat,uneori chiar pe langa mine .
M'am saturat sa judesc,sa fiu judecata dar nu suport,am ajuns sa nu mai suport lumea asta,m'am saturat sa fiu fluierata de toti muncitorii pe strada,m'am saturat sa ma iau la cearta cu toti copiii care de pe la 11 anisori cred ca au inteles viata,m'am saturat sa mint,sa insel,m'am saturat!Sentimentele mor Si odata cu ele mor si cele mai frumoase lucruri in viata.
Am ales sa'mi "inec amarul" in vicii si chiar daca mereu ma intreb "oare e bine ce fac?" nu ma pot opri.Asta e viata mea,viata celor din jurul meu.
Ei bine,oricum nimeni nu'i perfect iar daca vei cauta vreodata "perfectiunea" iti spun sigur ca nu exista nici un drum/cale/poteca/scurtatura catre ea,pentru ca nu exista nici un drum care sa duca la ceva ce defapt nu exista.Logic,nu?
Unde oare am pierdut toate acele momente de fericire?Mereu e la fel,pe drumul meu spre "ceva"( si zic ceva pt ca nicidata nu sunt sigura de ceea ce caut) pierd lucruri,persoane,pierd bucati din mine.
Toti scriu despre ce e rau in lumea asta dar nimeni nu stie sa scrie si despre lucrurile minunate pe care ni le ofera viata.Hai sa vedem si partea plina a paharului oricat de mica ar fi ea!