Priveam in oglinda sparta de atatea amintiri dureroase...Eram golita de orice sentiment.Nu puteai citi pe chipul meu decat ura de monstrul ce o data il iubeam...Ma gandeam ca uneori timpul nu ma asculta.Chiar deloc.O lacrima mi se scurgea usor pe obraz.Parca nu vroia sa se desparta de mine.As fi vrut sa o sterg,din orgoliul meu nemarginit,dar asta ar fi insemnat sa ma mint singura si nu ar fi dus la nimic.In putin timp toata frmusetea zambetului meu se duse si ma dezvalui pe mine,cea urata,lipsita de speranat unei zile de maine.Am alunecat pe podea si m-am intins fara nici o putere pe jos.
-Mori,fat-o!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu